" "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta""
Marcu 12:30

Gandul zilei 01.08.2018


Dumnezeu este Cel care ridică, care curățește, care ne face cunoscut darul, care face un nume bun. Rămâne sa fim la dispoziția Sa, perseverând pe cale în alegeri onorante și trăiri curate. Nu putem fi niciodată mulțumiți pe deplin cu ceea ce am făcut pentru Domnul, cu gândurile noastre, cu starea de sfințire. Avem în noi dorința de a fi după standardul pentru care am fost creați și sufletul nostru tânjește mereu în a face ceva măreț, în a trăi în armonie perfectă cu Cel ce ne-a făcut. De aceea, orice dar care vine de la El trebuie dezvoltat, ca să fie folosit apoi spre slava Sa. Proverbe 2:10-11 spune ”Căci înțelepciunea va veni în inima ta și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; chibzuința va veghea asupra ta, priceperea ta va păzi.” Să perseverăm în lucrul care-l facem cel mai bine. Primul pas este încercarea. Apoi iar și iar... Să încercăm să devenim mai buni în darurile încredințate, căci Dumnezeu ne susține. Vom experimenta puterea-I, ajutorul în a face din darul primit o binefacere pentru semeni. El ne va călăuzi prin duh de înțelepciune. Simțindu-l aproape, chiar și începuturile slabe, eșecul, pot fi trecute cu pace care vine de sus. Încrederea în El, bizuirea pe El ne dă aripi mereu spre un și mai bine. Așa cum nu putem rămâne la starea de căldicel, nu putem ascunde darul, fără a-l folosi și pune în slujba celorlalți. Tot ce ne este dat este și spre folosul altora. În acest fel Dumnezeu a gândit să fim binecuvântați si să fim o binecuvântare pentru cei din jur.