"Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!"
Psalmii 105:1

Gandul zilei 14.06.2011


     Cuiva i s-a spus, observându-i-se palma, că va muri de tânăr. Superstiţios şi prin educaţie, nu numai că a crezut, dar a luat totul în serios. De atunci, n-a precupeţit nici un efort, a dat tot ce-a putut să-şi împlinească menirea. Mereu era în criză de timp datorită multelor lucruri pe care voia să le facă, plin de zel, în stare să lupte cu neajunsurile, gata să ajute, gata de împlinirea multor lucruri bune.

     Şi-ntradevăr, destinul în care crezuse s-a împlinit, plecând devreme.

     Nu-L cunoştea pe Dumnezeu într-un mod personal, pe baza Cuvântului revelator, nu ştia de planul său de mântuire, dar Îl avea pe Dzeu în conştiinţa, în inima sa.

      Ce facem noi cu timpul nostru?
      Dacă am şti când plecăm, am avea mai multă râvnă în lucrarea faptelor bune, în înantarea procesului de sfinţire, de curăţire a propriei persoane, în stăruinţa de a iubi şi a ierta? Am privi altfel fiecare oportunitate de slujire, am alerga cu stăruinţă, indiferent de consecinţe, în misiunea ce ne-a fost dată? Poate atunci n-am iubi comoditatea, nu ne-ar păsa de umilinţă şi orice suferinţă, care ar constitui preţul lucrării noastre. Poate că atunci am iubi lupta şi i-am da alt sens, privind înainte, la premiul alergării, n-am amâna nimic pe altă dată.
      Chiar dacă nu ştia aceste lucruri, persoana în cauză a luptat să lase o urmă demnă, şi-a folosit din plin talantul, n-a irosit timpul, făcând în puţini ani ceea ce alţii nu reuşesc într-o viaţă.
      Chiar dacă nu ştim ziua plecării, ar trebui să fructificăm fiecare zi, făcând alegeri curate, investindu-ne în slujire. Cum ar fi posibil? Gândindu-ne că fiecare nouă zi poate fi ultima.