"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. "
Romani 8:35,38-39

Gandul zilei 01.09.2016


    Un tată își povățuiește copilul după Cuvântul sfânt, dar copilul poate să vadă altceva în viața tatălui și este dezamăgit, derutat.
    Esența Cuvântului tinde spre relația noastră cu Dumnezeu, umblarea împreună cu El, care să se vadă. Toți suntem vulnerabili, dar preocuparea de a rămâne pe cale, receptivi la împlinirea voii Sale, nu trebuie să ne părăsească. Altfel, am strica Cuvântul, pe care-l cunoaștem, când alții se uită la viața noastră. Și Domnul ne cere să fim repere pentru întoarcerea altora pe calea Lui.
    Uneori, neintenționat, fără să ne dăm seama, suntem departe de omul duhovnicesc văzut de cei din jur. Prin vorbă, prin atitudine, prin lipsa mărturisirii veștii bune. Părerea de rău nu ajută, timpul acela și ocazia au fost pierdute.
    Să nu ajungem să se poticnească cineva în noi, una spunând și alta trăind. Căci rodul cu care ne-am putea prezenta înaintea Lui poate fi ratat. Dacă nu veghem, dacă firea pământească e lăsată slobodă, dacă nu avem tot timpul Îndreptarul în minte, chiar o vorbă sau o atitudine poate fi lumească.
    În Matei 15:8 se spune ”Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar cu inima este departe de Mine”- ceva doar formal, în ochii altora, cu inima împărțită, nici lui Dumnezeu nu-I place.
    Noi știm ce înseamnă să fii iubit de Dumnezeu. Să arătăm acest lucru sincer, prin orice slujire. Să avem marca apartenenței Lui și acest lucru să transpară față de cei din jur.