Gandul zilei 08.05.2016

   Mielul este făclia care luminează slava lui Dumnezeu. Întunericul a fost străpuns.
   Hristos Isus a plătit tot. El a luminat prin dragostea jertfei de sine, dragostea iertării, dragostea  dedicării.
   Când, pe drumul dur al alergării, înaintez poticnindu-mă, mă gândesc la Cel ce a împlinit, prin ascultare de Tatăl, destinul unei vieți dedicate și că nu contează drumul, ci direcția, nu contează suspinul, ci zâmbetul de la capăt de drum.
   Când vedem că n-avem putere și că iubirea de El nu are măsura deplină, ruga ne ridică la înălțimea puterii prin El și ne copleșește iubirea înțelegerii Lui față de neputințele noastre.
   Noi, urmașii Lui, ne pregătim pentru cer iubind, iertând, jertfind, mergând înainte prin credință. Aceasta e nebunia propovăduirii crucii. Să vedem dar dacă, avându-l pe El, semănăm cu El, dacă suntem dragoste care crede totul și acoperă totul, dacă ogorul inimii e desțelenit și predat în întregime, dacă ascultarea e deplină, dacă suntem miei și nu lupi.
   Pentru că, fără această asemănare, viața noastră n-ar avea sens. Ne-am amăgi singuri. Fără încrederea neclintită în iertare, transformare, înviere,  n-aș avea de ce să-mi agăț bucuria, visul, ca și durerea neputinței.
   Dacă pentru El n-a contat cât de greu e paharul de băut, să nu conteze nici pentru noi. Dacă El a semănat nădejde, pace, încredere, indiferent de ura fariseilor și împotrivitorilor, și noi putem. Dacă El s-a împotrivit Celui rău, care astfel l-a lăsat, și noi o putem face. Dacă EL a devenit bucuria salvării prin lucrarea săvârșită, să luăm aminte, pentru că numai prin El ne putem agăța de veșnicie.