"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. "
Romani 8:35,38-39

Gandul zilei 01.09.2015


   Viitorul unui neam este asigurat de sănătatea familiilor. Sănătatea familiilor este dată de respectarea Cuvântului sfânt, prin trăire.
    Oricâte idealuri ar avea un cuplu, sau fiecare dintre membrii lui, fiecare știe că fără ajutorul de sus nu poate ajunge la el, nu poate birui. Dependența de Domnul îi face să se roage, să postească, să se întărească prin Cuvânt și părtășia sfinților, să caute să-L cunoască tot mai mult și să-I slujească. O armă este conlucrarea dintre soți, împărtășirea și lupta comună.
   Orice familie este o priveliște pentru ceilalți.
   În lume, fragilitatea unității dintre cei doi se rupe când unul găsește împlinire în afară. Căsnicia destrămată nu mai e un accident, a devenit ceva obișnuit. Valoarea căsniciei nu e dată de perspectiva biblică. În numele ei, nu se acceptă jertfa, de dragul ei nu este agreată răbdarea și spiritul de sacrificiu. Triumfă egoismul din necunoașterea Cuvântului Scripturii, alegând doar...* eu-aici-acum*.
   Într-o astfel de lume, degeaba vorbim despre cale, dacă n-o arătăm prin viața noastră. Domnul vrea să ne folosească pe fiecare, într-un fel sau altul. Câți au fost influențați de trăirea noastră? Câți au părăsit o cale rea, sau câți au auzit vestea bună de la noi? Aplecați prea mult spre noi, uităm de misiunea noastră în această lume. Lumea care se uită la noi ce mărturie vede? Atitudinea, vorbirea, fapta, trăirea zilnică în orice împrejurare, orice loc, ne recomandă. Să nu uităm că în orice clipă, putem să-L slujim pe El, prin manifestarea noastră. Omul duhovnicesc se simte, capătă acea valoare care  impune raspect și mai ales, încredere.