Gandul zilei 01.06.2014

"Luaţi seama la felul cum ascultaţi." (Luca 8:18)

              Ascultăm noi Cuvântul cu inima deschisă, lăsând să cerceteze şi fiind gata a-l împlini, indiferent cât costă, sau nu-l ascultăm cu adevărat, nu-l lăsăm să ne pătrundă inima, s-o cerceteze şi s-o schimbe? Poate că suntem superficiali în a asculta ce doreşte Duhul să ne spună. De aceea, pământul inimilor noastre nu rodeşte aşa cum vrea Domnul şi sfinţirea se face anevoie. Cât de deschişi suntem să ascultăm spre îndreptare şi rodire?

            David a trecut prin deznădejde, umilinţă, dar întotdeauna s-a plecat smerit înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi vina. EL l-a trecut prin momente grele ca, învăţând din ele, să-l poată înălţa. "Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi”, spunea David.

              În şcoala smereniei suntem şi noi. Şi zdrobirea lăuntrică este, de fapt, harul iubirii Lui, care ne vrea întregi ai Lui, dar fără pată. Numai cine îşi pune viaţa pe altar şi renunţă la plăcerile lumeşti, are parte de mântuirea Sa. Numai cine se smereşte sub Mâna Sa, căci El nu poate lucra în cei egoişti sau plini de sine, care cred că sunt ceva şi vor să fie recunoscuţi. Oricât am suferi, este spre binele nostru, căci EL este îndurător şi, în plus, răsplata promisă e de nepreţuit.

            Oare înţelegem lecţiile lui Dumnezeu, ce vrea să ne spună exact? Se spune că, aproape de venirea Lui, vor fi puţini pe calea mântuirii.: "...Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Să ascultăm de Cuvânt, să scoatem la lumină tot ce nu este curăţit, să ne pocăim de orice greşeală şi atunci suntem neprihăniţi înaintea Sa. David spunea: "Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine”. Să ne judecăm singuri, să nu murim duhovniceşte. Vrăjmaşul şiret caută cu orice prilej să ademenească cu lucruri pieritoare şi dacă nu rămânem tari, neclintiţi în Cuvânt, ascultând, lăsându-ne cercetaţi... ne vom trezi pustii, deşi aparent pe cale, alături de fraţi, dar nu sfinţi ai Lui. Să avem smerenia şi curajul pocăinţei, să ne restabilim poziţia înaintea Domnulul şi să putem spune ca David: "Mi se înfioară carnea de frica Ta şi mă tem de judecăţile Tale.” Să ne plângem păcatul cu amar, asemenea Lui, să apelăm la îndurarea Lui, că nu ne putem ajuta singuri.

            Ţelul nostru suprem? Să mergem spre desăvârşire. Şi nu singuri. Sfinţindu-ne, să ridicăm şi pe alţii spre lumina vieţii.