"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. "
Romani 8:35,38-39

Gandul zilei 01.05.2014


   Liantul unei prietenii este încrederea. Afectată de neâncredere şi tulburată de durere, de propria-mi greşeală, era să pierd un prieten, căruia nu i-am descoperit adevărata valoare a sinelui. Dar un prieten adevărat nu se poate pierde... Orice durere ne apropie de  Dumnezeu. Omul poate răni chiar de-l iubeşti, Dumnezeu te iubeşte chiar şi atunci când i-ai greşit.

  Lacrimile cerului compromit lumina plină de viaţă a începutului de Florar. Şi m-am gândit la  o copilărie fericită, în care te bucuri de ceea ce e, aşa cum e, cu sufletul senin, ce contemplă totul cu curiozitate şi abandonare inocentă. Probabil c-aşa am fi rămas fără glasul ispitei şi neascultării. Om după chipul Stăpânului. Om în care El îşi găsea plăcerea. Tot ce e curat în noi vine de la El, care a făcut toate lucrurile bune. Cântecul nostru interior, dragostea noastră de viaţă este pentru că El ne-a vrut veşnici. "Adu-ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare, striga Iov, desnădăjduit, înainte de a-i cunoaşte pe deplin bunătatea-i mare, plină de îndurare.

 

  Zborul nostru lăuntric e mereu în căutarea luminii Lui, de care depindem: să pricepem, să ne frângem pentru a ne ridica, să cerem clemenţă, să ne strigăm neputinţa, să mulţumim pentru biruinţă, să iubim binele, căutându-l neâncetat şi făcându-l.

  Sufletul, prizonier într-un cort de lut, tinde mereu spre înalt şi îndrăzneşte, precum cântecul ciocârliei, să se ridice mereu mai sus, spre a savura desăvârşirea Lui.

   Lutul e greoi şi zădărniceşte  zborul definirii, dar suntem "condamnaţi pentru  o vreme. O vreme care trece pentru ca toate să devină noi odată cu noi înşine, cu puterea de a migra într-un univers spiritual curăţit. Eliberaţi... şi cu totul înnoiţi vieţii, trăită prin ochii Creatorului. Să privim totul c-o inimă bună şi mulţumitoare, cu sufletul copilului uimit şi fericit. David spunea că n-are o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, dimpotrivă "sufletul meu îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţarcat care stă lângă mamă-sa, da, sufletul meu e ca un copil înţarcat.

  Un astfel de suflet curat iubeşte Domnul, şi dacă înţelepciunea o primim de la El, cerându-i-o, păstrarea curăţeniei lăuntrice depinde de noi, căci "voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră:”(1Tes.4:3).