Gandul zilei 01.02.2014

Ioan 9:39  *Isus a zis:”Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă şi cei ce văd, să ajungă orbi”*

Credinţa este în lucrurile care nu se văd şi are ca apanaj nădejdea. Domnul Isus a venit să confirme că, prin credinţă,vom ajunge să vedem ceea ce acum ne putem doar închipui. El a vindecat de orbire fizică şi spirituală.

Orbirea este absenţa luminii. Şi-n întuneric, numai credinţa te poate salva. Credinţa luminează.

Orbirea spirituală acuză păcat. Cei care se bazează doar pe vedere şi cred doar în ce izbeşte ochiul, pipăibil şi măsurabil, pot fi orbi spiritual.

Domnul Isus îi judecă pe cei din vremea sa, ce-şi pun tăria în vederea lor bună, aşa cum erau fariseii. Zadarnică încrederea în vederea noastră proprie, necălăuzită de Duhul Domnului.

Acum douăzeci de ani, nu vedeam bine lăuntric şi Domnul Isus m-a ajutat să văd. Încet, încet,am descoperit calea mântuirii şi cum poţi merge pe ea ca să fii mântuit. Am văzut trecutul cu ochi renăscuţi la o viaţă nouă în El şi viitorul prin ochii credinţei.

Orbirea spirituală naşte, inconştient, manipularea de către Cel rău. Călăuzirea e propriul „eu”, singurul stăpân, credem atunci, într-o lume în care Dumnezeu e undeva, departe,

Dar şi dacă am ajuns să vedem, putem deveni orbi spiritual, chiar dacă suntem pe calea aleasă să fim cu Dumnezeu. Orbirea ne-o poate da nedetronarea completă a eu-lui, puţina smerenie, lipsa de pocăinţă, superficialitatea în ascultarea de El, admiterea cu neglijenţă a păcatului ce se strecoară prin inconsecvenţa în veghere.

Fenomenul orbirii are loc şi când hrana Cuvântului nu este rumegată suficient, când apar afecţiuni la relaţia pe verticală, când mintea şi inima se îmbată cu „aici şi acum” mai mult decât cu „atunci şi acolo”.

Ca să nu ne afecteze orbirea, să ţinem la lumina ce-o avem, la trăirea curată după ghidul lăsat de Dumnezeu şi prin călăuzirea Duhului Său, la resursele folosite şi de Domnul Isus (rugă, post), la părtăşia frăţească.