"Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac! "
1 Cronici 16:34

Gindul zilei - 09.04.2011


 

Am citit dintr-o suflare cartea lui Serghei Kurdakov, ’’Iartă-mă, Nataşa!”.
Mi-au atins sufletul două lucruri: destinul autorului, rămas orfan de mic, victimă a ideologiei şi ororilor comuniste şi flagelul de care au avut parte creştinii ruşi, prinşi în adunări de casă, uniţi la închinare în mod clandestin.
Vedeam cu ochii minţii chinul celor luaţi pe nepregătite şi bătuţi crunt, bestial, cu bastoane speciale, pumni, picioare, de o echipă de bătăuşi „calificaţi” , care credeau că distrug astfel pe duşmanii poporului. Privindu-le agonia din băltoacele de sânge, carne strivită, oase rupte, mi-am pus aceeaşi întrebare ca şi ei: De ce, Doamne?
Odată, oameni dornici de botez, veniţi îmbrăcaţi în alb şi cu sufletul senin, au sfârşit-o la fel…nici n-au apucat să facă legământul.
Cei care nu mureau aveau sechele toată viaţa. Oare puteau duce cu bucurie acele infirmităţi, mândrindu-se c-au pătimit pentru Hristos? M-au frământat aceste lucruri.
Noi trăim în libertate şi n-avem parte de suferinţe la o asemenea scară. Eu n-am fost în stare să mă bucur când am fost admonestată şi ponegrită pentru credinţa mea.
M-am gândit la ce spune E. Eintein: “Nu urmări să ai succes, străduieşte-te să ai valoare”. Oamenii aceia cu sănătatea pierdută sunt mai valoroşi, mai câştigaţi înaintea cerului decât cei mai avuţi oameni de pe pământ.
M-am gândit la creştinii ucişi în arene sub ochii spectatorilor din Colloseum.
M-am gândit că trupurile pot fi schilodite, dar sufletul rămâne intact, în aceeaşi relaţie de legământ cu DUMNEZEU. E o frumuseţe de netăgăduit în asta.