"Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!"
Psalmii 105:1

Gandul zilei 04.09.2013


    Cuvântul Scripturii spune că sunt plăcute Domnului picioarele care aleargă să facă pace, picioarele care se feresc de rău, picioarele care nu se abat de la calea strâmtă, nici la dreapta, nici la stânga.., picioarele care umblă numai pe calea plăcută Lui…

     Paşii noştri, mereu văzuţi de El, sunt sub controlul nostru. Dacă noi suntem sub controlul Duhului Sfânt, paşii noştri nu cunosc nici o abatere care l-ar putea întrista pe Mirele drag. O singură alergare la bârfă, la judecata aproapelui, şi l-am supărat pe Mântuitor.

    Ce strâng în minte şi inimă, aceea îmi călăuzeşte paşii. Cuvântul sfânt îmi spune clar ce să nu fac, ce vine din fire, cu care pot greşi înaintea Sa, acea fire care se îndreptăţeşte şi la a cărei răstignire trebuie să veghez. Cât de mult citesc, studiez, numai ca să ştiu, ci să fiu pătruns de importanţa celor citite, a trăirii în conformitate cu cele scrise, ca să-mi zidesc veşnicia?. Îmi pot alerga picioarele şi la bine, şi la rău, şi la cele lumeşti şi la cele sfinte? Cu siguranţă, dar în acest caz, nu sunt încă pe cale întru totul, mai am de învăţat, de lepădat, de pocăit, dacă vreau să intru în Împărăţia cerească.

    Mă amăgesc crezând că acţionez având  dreptate, pentru că, chiar dacă am, reacţia faţă de aceasta aparţine firescului în care rămân, nu mă ridic la nivelul duhonnicescului care-mi cere să aplic Cuvântul cu orice chip, căci el se opune, prin porunca iubirii, oricărei îndreptăţiri.

    Ce aleg? Alegi, într-o situaţie, compania colegilor care-şi petrec timpul criticând, găsind motivaţii drepte, alegi să alergi pentru o bună imagine faţă de alţii, alegi să alergi după ce aleargă toţi, mai mult sau mai puţin egoist?

   Aleg să judec, ca o creştină care nu-ţi dă mâna, ca răspuns la ,,Pace!”? Şi conduce o lucrare, probabil că este percepută ca responsabilă, dar oare cum vede Domnul lucrarea ei, dacă face un gest care înseamnă "te judec, nu meriţi să-ţi dau mâna. Cum putem uita că nimic din ce facem n-are valoare dacă dragostea lipseşte, dacă nu iertăm, dacă judecăm fără măcar să ascultăm opinia celui incriminat? Cât de uşor poate astfel Satan să se folosească de o fire nerăstignită. Şi,  dacă greşind, nu mă ridic, găsind o reabilitare, împăcând lucrurile, nu sunt vrednic. Nu sunt vrednic de-un nume, nu sunt vrednic să împărăţesc împreună cu El. Amară amăgire! Nici o lucrare n-o putem face nesfinţiţi, de-aceea ne cere Domnul sfinţirea, să ne poată folosi în lucrarea Lui. Doar pocăinţa ne poate schimba destinul, în lipsa ei nu contează nimic din ceea ce facem.