"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. "
Romani 8:35,38-39

Gandul zilei 01.02.2013


    "Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri şi credincioşia Ta până la nori”-Ps.57:10-11

            Mulţumesc Celui Suveran pentru că e drept şi bun, două atribute care uneori se exclud. Dreptatea  cere pedeapsa, bunătatea cere milă şi îndurare. EL le îngemănează pe amândouă, într-un mod sublim.
            Mulţumesc Domnului pentru tot ce e viaţă, pentru tot ce are curat, sfânt şi frumos în ea.
            Mulţumesc Domnului pentru anii îngăduiţi soacrei mele, care sunt o măsură binecuvântată de har, ani în care a avut timp să-L cunoască, să se bucure de prezenţa-I, să se sfinţească, să-şi valideze credinţa.
            Mulţumesc Lui şi pentru mama prin care m-a zămislit, pentru că, deşi nu i-a dat mulţi ani, toţi au văzut în ea o pildă de credinţă autentică, în smerenie, jertfă şi renunţare la sine, un caracter cu adevărat creştin.
            M-am convins de două lucruri: o inimă smerită şi iubitoare de Dumnezeu nu ţine de apartenenţa la un anumit cult creştin şi lungimea de zile poate fi o binecuvântare, dar nu contează cât trăieşti, ci cum trăieşti. Poţi să ajungi sătul de zile şi să tragi după tine o trenă de firesc şi poţi să arzi pentru Domnul într-un răstimp limitat de zile dăruite.
            Domnul Dumnezeu este drept şi bun, dreptul judecător. Nu contează percepţia mea. Eu văd efecte, El ştie cauza acestora, este "cântarul bun”, care, cum se spune, nu minte niciodată, căci El urăşte minciuna. Goi şi descoperiţi înaintea Lui, nu putem decât tăcea. Orice argument cade, căci cine cunoaşte mai bine da El străfundul ascuns?
            Vladimir Pustan spune despre Simon, în casa căruia a intrat Isus, că ce avea în gând nu era totuna cu ce avea pe buze şi asta e condamnabil în ochii lui Dumnezeu. "Dacă viaţa trebuie să acompanieze numele, atunci şi vorba trebuie să fie identică cu gândul”.
            Sinceritatea este sau ar trebui să fie proprie creştinului, chemat la sfinţire. Ea este o curăţie a inimii, dedublarea vine din mândrie, dorinţa de a ascunde ceva  ce ar strica imaginii, din interes. David declara în Ps.17: "dacă îmi vei cerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură aceea şi gândesc.
            Când nu poţi fi sincer, taci. Nu minţi. Minciuna e o plagă dureroasă, mai ales pentru cel ce e nevoit s-o asculte. Am trecut pe aici… Din păcate, Tatăl minciunii are şi printre noi binevoitori care trag la căruţa-i. Mi-amintesc că, pe când plângeam înaintea Domnului şi-i spuneam că mă doare, văzând atâta amăgire ce tinde spre prostituţie spirituală, parcă mi-a răspuns: "crezi că pe Mine nu mă doare?” De atunci mai tare mă doare tot ce L-ar putea durea pe Domnul meu. De câte ori acceptăm din caracterul lui Satan, în loc să ne îndrăgostim de caracterul Tatălui sfânt şi să ne pliem voinţa pe el... Dacă ne-am gândi cât îl doare pe TATA…