Gandul zilei 09.01.2013

   Gazdele studiului nostru biblic au fost binecuvântate c-un prunc şi eu mă minunez săptămânal de viaţa care râde crescând şi împrospătează căminul c-un suflu nou. În acelaşi timp, asist acasă la o viaţă gata de plecare. Adică am mereu înaintea ochilor începutul şi sfârşitul. Dar ştiu că, între acestea două, se clădeşte ceea ce transcede dincolo. Când vine sfârşitul, e târziu pentru multe. Eşti închistat în  frica de boală, în tabieturi, în caracterul aşa cum a ajuns format. Rămâne doar pocăinţa sau nu, reflecţia sau nu, ruga sau nu.

   Începutul unui nou an a precedat sfârşitul celui dinainte. În acelaşi timp, suntem la început de an şi până la sfârşitul lui avem timp să clădim ceea ce am spus că transcede, rămânând. Putem clădi durabil sau fân, trestie.., pe stâncă sau pe nisip. Nu e uşor să clădeşti ştiind că ai un vrăjmaş puternic, al întunericului, care-ţi va sta împotrivă şi propria-ţi fire, adesea indispusă supunerii, răstignirii.

   Ne stă în faţă un drum ale cărui pericole le cunoaştem. Avem la dispoziţie echipamentul necesar, scopul chemării şi umblării noastre, ştim de unde primim înţelepciune şi putere. Rămâne la latitudinea noastră voinţa slujirii după standardele cerute, vegherea şi lupta. Pentru biruinţa în lumea spirituală e o luptă acerbă. Avem de întâmpinat obstacole, bariere. Cel rău deţine în jur bombardamente pentru asaltarea minţii, pentru cumpărarea sufletului. Trebuie să te fereşti rapid, să faci pasul următor singur, cutezător şi bine. Nici o influenţă străină de Cuvântul pe care îl cunoşti, frământându-l. Nici o abatere de la el. Şi dacă las nevegherea să-mi cânte şi-ajung în impas, alerg să-mi rezolv problema înaintea singurului Mijlocitor şi revin pe calea îngustă, dar sigură. Cu toată inima, ce n-ar trebui uita nici o clipă preţul răscumpărării. Neobosit, cu curaj, încredere şi dăruire sfântă. Adevărata odihnă nu e aici, ci dincolo.