"Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. "
Ioan 15:12-13
Ioan 15:12-13
In fiecare duminica,
orele 10.00 - 12.00
Str. Razboieni, nr. 80
orele 10.00 - 12.00
Str. Razboieni, nr. 80
Gandul zilei 01.11.2012
"Dacă vorbeşte cineva, să vorbească Cuvintele lui Dumnezeu”-(1Petru 4:11)
Păcătuim cu gura poate mai mult decăt cu gândul, sau altă faptă. Atât limbutul, dornic să vorbească întruna, cât şi tăcutul, pot păcătui cu limba. Bârfind.
Iacov spune despre limbă că este un mădular mic, ce se făleşte cu lucruri mari, sau un foc mic ce aprinde o pădure mare, un rău ce nu se poate înfrâna şi că este plină de o otravă de moarte. Cu alte cuvinte, un asemenea mădular necesită cu străşnicie păzit. De aceea suntem sfătuiţi, mai degrabă să ascultăm, decăt să vorbim mult, că aşa îi stă mai bine omului duhovnicesc.
Unul vorbăreţ are nevoie de multă rugăciune, căci e imposibil să nu greşească. Dacă nu bârfeşte, ajunge să se laude, să facă o mărturie mincinoasă, şi tot greşeşte. Altul, tăcut din fire, are de câştigat în această privinţă, căci el stăpâneşte peste vorbele sale, cărora cu greu le dă drumul. Tăcerea, se zice, este de aur.
"Dacă nu greşeşte cineva în vorbire este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul”-Iacov3:2
Eu am tentaţia, în deplină sinceritate, de a spune răspicat lucrurilor pe nume, adevărul în faţă, şi-am avut de suferit. Că nu orice om primeşte. Mă rog dar, pentru o strajă gurii mele. Dacă inima noastră este sinceră înaintea lui Dumnezeu şi recunoaştem carenţa nestăpânirii gurii, El ne va ajuta spre îndreptare, căci "cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare”(Pv.28:13). Să lăsăm şoapta Duhului să ne atenţioneze că bârfa este păcat, nu doar o împărtăşire, scuzându-ne astfel. Da, împărtăşesc o neînţelegere, pentru a găsi o soluţie, un necaz, o problemă personală pentru care solicit rugăciunea unită, dar nu pot împărtăşi ce nu-mi place la "x”,ce-a spus "y” despre "z”.
Vai de cei care bârfesc ca să denigreze o persoană, s-o ponegrească în ochii altora, din răzbunare. Este semnul răutăţii şi-al superficialităţii faţă de ce-mi cere Dumnezeu spre curăţirea firii, sfinţire.
E frumos să vorbim aducând laudă lui Dumnezeu în toate, recunoscăndu-ne greşeala, comentând orice problemă după Cuvântul lăsat ca îndreptar, şi nu după părerile noastre. Spurgeon spunea că "a vorbi din auzite înseamnă a minţi pe jumătate. Cine vorbeşte mult, minte mult.” Suntem imaturi cănd luăm parte la discuţii inutile, flecăreli, ce-a auzit "x” despre ce-a făcut "y”, când problema nu ţine de mântuire, iar dacă ar ţine, o spun ca să mă rog împreună cu ceilalţi. Ştiu de la pastorul nostru atitudinea de a opri vorba rea, de a n-o duce mai departe şi a ne ruga pentru persoana pusă în vizor .El însuşi mijloceşte pentru problemele noastre, ale fiecăruia. Suntem chemaţi să ne rugăm pentru tot ce auzim de rău. Nu la clevetire am fost chemaţi, ci la rezolvarea problemei păcatului din noi şi din jurul nostru. Înnoirea inimii este o vorbire schimbată. Altfel, nu ne deosebim de cei fireşti, nepocăiţi, nu căutăm sfinţirea.
Când vorbirea noastră va fi întotdeauna dreasă, când vorbim drept despre păcat, nu altceva, când vom vorbi cuvintele lui Dumnezeu, vom putea da sfaturi altora. Să ne lăsăm cercetaţi în această privinţă şi să ne curăţim cât mai repede. Duhul Sfânt are putere, dar trebuie lăsat să lucreze. S-o facem de dragul Domnului Isus.
Dumnezeu ne iubeşte, dar nu-i poate mântui pe cei ce nu vor să se pocăiască. Pocăinţa e condiţia intrării în Împărăţia lui Dumnezeu şi acest lucru trebuie să se vadă. Cum poate primi Domnul pe cineva care nu şi-a schimbat cugetul şi atacă un suflet denigrându-l, sau flatează pentru un câştig, minte sau se laudă pentru imagine, care nu-şi recunoaşte starea, din mândrie? Se poate să aparţinem unei biserici, să fim crescuţi cu Biblia (cum au îndrăzneala să se laude unii, în loc să te lase să simţi tu singur lucrul acesta) dar să nu accepăm pocăinţa, să fim orbi şi surzi la schimbarea dorită de Duhul Sfânt pentru lăuntrul nostru. Să nu uităm de poporul lui Dumnezeu care a murit în pustie, fără să vadă ţara promisă, deşi Îl cunoştea pe Dumnezeu şi voia Lui cu privire la ei. Să vorbim deci, ca înaintea Domnului şi ca din partea Lui. Domnul ne cunoaşte inima şi ştie adevărata motivaţie a oricărei vorbe, gest sau faptă. El ne va judeca. Dar până atunci, să ne judecăm singuri!