" Fiindca atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica. "
Ioan 3.16

Gandul zilei 01.10.2012


     Ne bucurăm de auriu, roşcat şi ruginiu, adunate laolaltă în trena frumoasei regine, toamna. Copiilor le asociam noţiunea de toamnă cu bogăţia roadelor şi paleta de nuanţe a frunzelor trecute.

      Toamna induce un bilanţ, ca şi toamna vieţii. Roade strânse pentru iarnă, roade strânse pentru eternitate. Cele din urmă reclamă o importanţă deosebită.
       Chiar dacă nu putem spune că suntem imuni la orice problemă legată de  nerodirea pământului, de nevoi şi lipsuri, de boală şi suferinţă, avem întotdeauna o alinare în nădejde. Ce pace şi tărie să putem spune asemenea profetului:"Domnul este tăria mea”.
Habacuc,3:17-19 ,,Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul smochinului va lipsi, şi câmpiile nu vor fi de hrană, oile vor pieri în staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea, El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele
       Ne mai întristăm în lipsă? Oare lipsa noastră de rodire în Duhul nu-L supără pe Domnul? Şi totuşi, nu ne pedepseşte, ne rabdă, ne aşteaptă .De câtă vreme, ştie fiecare în dreptul lui.
       În mijlocul lipsurilor, noi să fim plini de Duh sfânt, născând în jur întrebarea "De ce e diferit?” Sfinţenia să fie podoaba de preţ, singura care să atragă, fiind bucuria Celui ce vede tot.
      Mi s-a întâmplat să vorbesc la telefon cu surori aflate în toamna vieţii, întreţinând o relaţie, până am ajuns să aud la capăt de fir nedumerirea "care soră?” şi să constat că nu mă mai ştie. Atât  de rapidă trecerea spre anii neputinţei, ca trecerea de la anotimpul înverzirii şi rodirii la  cel de toamnă cenuşie. Aproape fiecare ajungem în această stare, când nici relaţia nu mai poate fiinţa ca înainte. De aceea, timpul care se scurge atât de repede, să nu-l lăsăm să treacă fără folos. Să cimentăm, să zidim, să comunicăm, să ne manifestăm în dragoste şi fapte bune, cât se mai poate.
       Avem impresia că e atât de departe bătrâneţea, că mai avem atât de mult de parcurs, dar acel "atât de mult zboară că nici nu ştii când. Nu putem opri timpul, nu ne putem lupta cu el, dar putem lăsa repere, îl putem umple zilnic cu ceea ce-i place lui Dumnezeu, căutând mereu şi mereu, neprihănirea şi Împărăţia Lui.
      Ce e făcut pentru spirit şi viaţă veşnică, rămâne, ce e făcut pentru pământesc şi hrana firii, nu dăinuie.
      Timpul ne poate fi duşman, dacă-l lăsăm să treacă în zadar, fără să chivernisim fiecare clipă, căci nu-l putem întoarce, cât am făcut, tot ce am făcut, rămâne. Nici nu ne dăm seama cât de repede ieşim din scenă, cu greu concepem acest lucru când suntem tineri şi sănătoşi.
      Aşa cum gospodarul, dacă n-a strâns şi n-a preparat nimic pentru iarnă, va duce lipsă, tot aşa creştinul, lăsând timpul să treacă în zadar, va ajunge în veşnicie cu roade puţine, trăind prin ele. Aşadar, să nu pierdem oportunităţile, trăind în fiecare clipă voia Celui Sfânt, atâta timp cât încă se poate.