"Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. "
Galateni 2:20

Gandul zilei 01.08.2012


Pocăinţa are ca precedent schimbarea minţii, căci n-ai cum să regreţi păcatul, dacă nu-l conştientizezi. Dar ce este mintea? Vast subiect…

Dintre atâtea definiţii concepute în decursul timpului, am ales una simplă: ,,Mintea este fiinţa conştientă”(David Rosenthal), dar mi-a plăcut şi cea a lui Claudiu Tofeni ,,Mintea este sămânţă pentru toate recoltele vieţii.”

Mintea străpunge orice zăgaz. Află, iscodeşte, găseşte. Ea ne determină comportamentul, acţiunile, ne defineşte. S-a constatat că mintea funcţionează mai eficient în jurul vârstei de cincizeci de ani, nu în tinereţe.

Mintea poate străluci în slujba binelui şi poate servi egoismului, urii, decadenţei. Poate crea frumuseţe, capodopere, dar şi moarte şi suferinţă. Astfel mintea ne poate descalifica. Poate fi un ogor lucrat, roditor sau îmburuienit. Mintea poate fi vicleană sau leneşă, superficială sau profundă.

Mintea care ajunge la lumina conştiinţei se acordează la Cuvântul vieţii lăsat de Dumnezeu. Neacordată astfel, tinde spre autodistrugere. Solomon a uitat s-o acordeze şi-a păcătuit crunt. Pentru că Diavolul (care se traduce ,,care separă”) este forţa care încearcă să abată omul, să nu ajungă la lumina conştiinţei, să nu afle liniştea interioară, creând confuzie şi viziune centrată pe mintea superficială. Mintea umană poate fi manipulată şi cel mai mare maestru în aceasta este chiar Diavolul.

Solomon ajunge să înţeleagă consecvenţa în ascultarea învăţăturilor Scripturii. (Pv.3:21-26).

Capacitatea minţii e un dat şi orice dat trebuie lucrat pentru a rodi frumos, cum orice aptitudine deosebită se pierde, dacă nu e lucrată spre desăvârşire. Însă înţelepciunea n-o poţi avea decât dac-o ceri şi eşti mereu preocupat de Cuvânt şi împlinirea lui. Fără corolarul Scripturii mintea poate face din noi monştri, capabili de orice rău, inconştienţi înhămaţi la căruţa Celui rău.

Orice evoluţie e urmată de involuţie şi, spre bătrâneţe, şi mintea e atacată. ,,Viermele“ Alzheimer o deformează, reducându-i puterea de a percepe limpede, a decide. Este îngăduit de sus. Şi totuşi, mi-e tare frică de acest ,,vierme” şi aş vrea să mă ia Domnul înainte de a claca. Nu vreau să fiu un chin pentru altul, pentru că ştiu ce înseamnă. Dar voia Domnului trebuie să primeze şi nu pot să spun decât ,,Fie cum voieşti Tu”. Am întâlnit ,,creştini”care cerea Domnului zile multe, sau să moară vara, să nu moară singură (neasistată), să-i dea un semn etc.,etc. Cu siguranţă, n-avea mintea schimbată .Părinţii mei au avut simţul demnităţii până la capăt şi-aş vrea să nu mă părăsească nici pe mine.

Să ne adăpăm mintea din izvoarele Evangheliei, ca acţiunile noastre să fie după voia Legiuitorului. Să nu acceptăm altă sursă. Noi nu mai suntem ai noştri, ci ai Lui. Deci mintea cu gândurile să servească ţelurilor Lui. Altfel nu-i aparţinem şi nu ajungem la înţelepciunea de sus.

De multe ori, insesizabil, mintea face compromis cu modul lumesc de a gândi. O aprobare neduhovnicească nu pare ceva grav, dar consecinţa poate fi întărirea, în conştiinţa celuilalt, a unui principiu nescriptural. De aceea, mintea trebuie păzită. Plivită, îngrijită şi bine păzită. Să combatem, de câte ori avem ocazia, o gândire străină de Cuvânt. Cine s-o facă, dacă nu noi?

Să nu uităm că stăpânirea minţii este calea spre fericire.