Gandul zilei 29.04.2012

     La început, toţi credincioşii mi se păreau îndumnezeiţi, de   o  sfinţenie visată şi de neatins. Vedeam în ei pe Domnul şi-i iubeam din toată inima.

    Plină de acelaşi elan şi încredere am pornit şi în căsnicie. Gândul investirii în refacerea şi împlinirea familială, ca şi a locuirii la un loc cu soacra, mă umpleau de bucurie.

   Apoi am simţit că toate implicaţiile acestui "la un loc", deloc agreabile, zădărnicesc împlinirea familială şi-am realizat de ce Dumnezeu cere separarea de părinţi în acest moment.

    În nedumerirea cauzată de respingerea subiectivă, categorică şi fără alternativă a separării, deşi era biblică, părintele spiritual mi-a spus: "..e o jertfă, dar nu aştepta schimbarea acestei situaţii ca să te bucuri de fiecare zi cu Domnul”.

    Au trecut zeci de ani de convieţuire cu soacra până să învăţ acest lucru şi cuvintele fratelui îmi răsună încă în minte. N-am ştiut să mă bucur de acceptarea jertfei, a slujirii. N-am ştiut să cânt în situaţii ingrate, greu de suportat.

    Noi aşteptăm o zi în care să fim mai mulţumiţi. Poate la căsătorie, poate după ce ne realizăm un confort, poate când copiii reuşesc la facultate sau se căsătoresc etc. Şi aşa trece viaţa, amânând clipele de bucurie sau mulţumire deplină şi aşteptând…ce? Şi asta pentru că nu facem din Dumnezeu bucuria noastră în orice situaţie, în orice loc. Păcăliţi de fire, ce nu acceptă povara şi se revoltă împotriva oricărei nedreptăţi, nu ne dăm seama că tocmai în împrejurări nefavorabile ni se ţese haina albă de creştin şi că, de dragul lui Dumnezeu poţi răbda ce nu-ţi place, poţi aştepta îndurarea Lui peste tine sau a tot ce El îngăduie. 

    Mulţumirea ar trebui să vină dintr-o altă sferă, dar din păcate, noi n-o căutăm acolo. Nu ne dăm seama că timpul trece extrem de repede, şi pentru cel cu un trai în termeni normali, ca şi pentru cel mai apăsat, iar cel mai important lucru este relaţia cu Domnul.

    Şi-atunci de ce nu găsim bucuria în lucrurile simple?Adică mulţumit cu ce am şi cât am ştiind că Domnul e în control, mă iubeşte, îi pasă de orice nevoie, dar vrea ca cea mai mare nevoie a sufletului meu să fie El (Matei 6:33).

    Şi în loc să năzuiesc spre o mulţumire mai mare, deplină, în loc să cârtesc gândindu-mă cât de bine putea fi altfel, să năzuiesc în fiecare zi să-L mulţumesc pe Domnul sfânt şi această strădanie împlinită să fie şi mulţumirea mea.

    Cu cât mai devreme îţi dai seama de aceste lucruri, cu atât timpul e câştigat în favoarea ta. Din păcate, înţelepciunea vine târziu ... după multă experienţă în Cuvânt şi cu Domnul.                      

Firescul reclamă ca virtute dreptatea a-ţi striga

Şi cugetul cu greu admite a suporta  şi a tăcea  

Azi chiar nimic nu mi-ar păsa decât ca Lui aşa să-i plac 

Şi dacă suferinţa e podoabă,de dragul LUI o-mbrac.