Gandul zilei 03.11.2011

De câte ori eşti plin de elanul de a sluji, iubind, Cel rău îţi pune piedici. Fiecăruia altfel, după slăbiciunea lui.

Punctul meu vulnerabil era nesuportarea ipocriziei. Cel prefăcut, nesincer, veşnic îndreptăţit, era pentru mine greu de acceptat, cel mai greu de iubit.

În Matei 15:19 aflăm că din inimă ies mărturiile mincinoase ...Cum poţi iubi o astfel de inimă?...

De multe ori mă duceam către o bătrână cu toată inima s-o slujesc şi sfârşeam judecând-o. Pur şi simplu mă durea ce constatam, mă tulbura. Strigam către Cel drept şi nu auzeam decât că nu am voie să judec. Asta înţelegeam, dar apoi, cum să iubeşti? Şi oare a iubi poate fi doar a sluji, a-ţi face datoria?

Ch.H.Spurgeon spunea în ”Învăţături de bun simţ” să stai cât mai departe de făţarnic, să ”mergi cu vecinul tău până unde merge cu tine cugetul curat. Desparte-te de el când gheaţa cugetului începe să te strângă.”

Aici mă conducea Cel rău: să-mi proclam neputinţa. ”Ce fel de creştină eşti dacă nu iubeşti necondiţionat?”. Apoi am auzit altă voce: ”În momentul în care nu o mai judeci, o vei iubi.”

Nimic din sfera spiritualului nu e uşor. Soluţii se găsesc. Numai prin Domnul Isus, care poate lucra în noi, dându-ne puteri nebănuite.

Osânda asistării unui caracter lumesc îmbrăcat în vorbe duhovniceşti poate avea înrâurire benefică, lucrând răbdare, rugă fierbinte, toleranţă şi acceptare.

               Domnul harului e gata să intervină în viaţa celui ce vrea să-L lase pe Domnul Isus să-l ajute, să ierte prin EL, să accepte şi mai ales să rabde şi chiar să iubească ce e greu de iubit, să facă ce, sincer, omeneşte, n-ar putea.