"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. "
Romani 8:35,38-39

Gandul zilei 01.06.2022


”Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.Ci, când mâhnește pe cineva, se indură iarăși de el, după indurarea Lui cea mare: căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.”(Plângerile lui Ieremia 3: 31-33)

    Cuvântul folosit des in Sfânta Scriptură, sub forma verbului ”a lepăda” are mai multe conotații, printre care: a părăsi, a rupe orice legătură, a renunța, a respinge, a îndepărta, a dezbrăca, a lăsa, a se dezice, a înlătura etc.
      Lepădarea, când e vorba de relație intre oameni, este dureroasă, nu ușoară. Cu atât mai mult, când aceasta se produce între Dumnezeu și om.
    Așa cum Domnul Isus i-a prezis, Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori. S-a dezis. Și a urmat durerea, exprimată în plânsul cu amar…
    Deși Iov spune ”Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni”, slăvindu-i astfel bunătatea și indurarea, Domnul Isus afirmă în Matei 10: 33 ”dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi. Pentru că Dumnezeu nu forțează, respectă alegerea noastră.
    Ne dăm seama că lepădarea este numai din pricina noastră. În marea-i bunătate, Domnul nu vrea să renunțe la noi nici o clipă, dar dreptatea Sa reclamă acest lucru.
    În textul citat, Dumnezeu a fost nevoit să lepede, dar n-o face pentru totdeauna. El nu va renunța niciodată la poporul Său, întâiul născut. În planul Lui magistral, chiar dacă îl leapădă, o face pentru ca și neamurile să aibă drept de moștenire.
      Orice pedeapsă pe care Domnul o administrează, în dreptatea Sa, o face având în vedere corectarea și cu părere de rău, căci nu îi place să mâhnească pe copiii Săi.
      Orice părinte înțelege acest lucru, căci cu durere aplică o corecție care mâhnește pe copilul său, sau trăiește durerea copilului său, cu inima frântă.
      Îndurarea Domnului este peste toți copiii Sai. El face rana și tot El o leagă. El pedepsește sau leapădă pentru o vreme, după care iar copleșește cu dragostea Sa.
    Avem datoria, ca si copii ascultători de Tatăl ceresc, să ne lepădăm de tot ce e firesc, întinat în noi, de tot ce frânează înaintarea noastră pe cale. Să lepădăm sinele nostru, pentru ca Domnul Isus să poată trăi în noi și noi prin El.

    Dumnezeu nu ne va lepăda niciodată dacă trăirea nostră reflectă ascultarea de El în toate lucrurile și dovedim vrednicie în umblare. Laudă veșnică dreagostei, bunătății și indurării Sale!