"Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele."
Proverbe 18:21

Gandul zilei 01.03.2022


Psalmul 77:4-6:”Tu îmi ții pleoapele deschise; și de mult ce mă frământ, nu pot vorbi. Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc inlăuntrul inimii mele…”

       În relația cu Dumnezeu, starea de vorbă devine fel de manifestare obișnuită, izvorâtă dintr-o inimă predată.În frământare, vorbirea e descărcarea poverii sufletului, care știe că eliberarea vine doar de la El.

        Dragostea desăvârșită a Domnului face ca încrederea noastră să fie deplină că suferința revărsată e înțeleasă și primită de El.
        Toți au experimentat o frământare care ne-a ținut treji în noapte, revăzând crâmpeie din trecerea noastră, căutând să înțelegem sensuri, modalități de depășire, eliberare, rezolvare, biruință.
        Înaintea ochilor minții se derulează trecutul, cu greșelile și izbânzile noastre, pentru că viața se scurge cu suișuri și coborâșuri. Deși am fost iertați, sângerăm la amintirea greșelilor cu neputință de îndreptat azi, cu impact asupra altora.
        Și mai presus de toate, ca o consecință a neascultării, ne macină de fiecare dată părerea de rău că L-am întristat pe Domnul vieții, Binefăcătorul de care trebuia să ascultăm în toate.
          În Psalmul 39 omul e privit ca o umbră care se frământă degeaba. Așa pare, dar în frământare Domnul este cu noi, ne vorbește, avem parte, mai devreme sau mai târziu de răspuns, de lucrarea Lui. În frământare, Domnul care ne cunoaște atât de bine, știe cum să lucreze prin simțirea, gândul, cugetul, duhul nostru, astfel încât să ne aducă într-o stare voită de El, necesară înțelepțirii noastre.
     Ne mângâie de fiecare dată amintirea răspunsului Domnului, rezolvării prin El, și dragostea noastră recunoscătoare e exprimată și prin cântare. Cântarea care  îl slăvește, îl laudă și-i mulțumește Binefăcătorului. Cântarea vine din preaplinul inimii revărsate înaintea Lui.Iacov spune că cel cu inima bună cântă cântări de laudă.
     Cugetarea adâncă aduce lacrimă, dar și înviorare. După cum cugetarea la Cuvântul Domnului dă învățătură, Dumnezeul cel bun nu ne vrea căzuți într-o frământare, ci ridicați din ea pocăiți, luminați și mai îndatoritori și  legați de Dumnezeul promisiunilor, care ne vrea schimbați în caracter, tari și tot mai pregătiți pentru Împărăția Sa.
      Lesne de urmat este îndemnul din Efeseni 5:19 ”vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.”

      Cugetarea la noi și Dumnezeul nostru, la Cuvânt și calea parcursă să ne apropie tot mai mult de sfințenia Lui, de adorarea Lui.