Cineva m-a întrebat, într-o discuţie, ,,De ce?”. N-am întrebat ,,De ce, ce?”, pentru c-am sesizat că e o întrebare existenţială:,,De ce moartea, de ce suferinţa, de ce viaţa, la ce bun?”
Am încercat să vorbesc de planul lui Dumnezeu, dar au intervenit iar ,,de ce „-uri.
Mi-am dat seama că cel mai uşor e să înţelegi pe baza credinţei.Deoarece credinţa se supune şi apoi înţelege.Credinţa că Dumnezeu ne-a iubit, ne-a vrut tot binele, dar în dreptatea LUI, nu s-a putut altfel.Credinţa că Dumnezeu a făcut totul cât a putut de bine. Credinţa că darul vieţii e o şcoală cu succese şi eşecuri prin care capeţi nemurire, prin caracterul transformat. Că suferinţa lucrează caracter şi desăvârşire.Că toate se călesc sub ochii dragostei LUI, deşi pare totul fără nici un sens.
Secretul este credinţa, încrederea deplină în EL.Pe baza ei poţi înţelege, accepta, trăi, luând decizii şi făcând alegeri care să-L onoreze pe EL.Şi ca să faci asta , ca să crezi, trebuie să-L cunoşti pe Dumnezeu prin intermediul Scripturii, să-I guşti bunătatea şi credincioşia, să te îndrăgosteşti de caracterul său, să vrei să-L slujeşti cu propria viaţă, să fii aşa cum te doreşte.În 1IOAN 2:4/5 se spune că ,,Cine zice,,Îl cunosc,, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită:prin aceasta ştim că suntem în EL.”
Privind la toţi eroii credinţei, ne dorim şi noi o relaţie binecuvântată cu Domnul, ca a lor.