"Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. "
Deuteronom 7:9

Gandul zilei 01.12.2020


”Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu  pe Tine, Dumnezeule!”(Psalmul 42:1)
   Nevoia de a bea este imperioasă, setea stăpânește ca o dorință puternică de a te răcori.
    Însetarea provoacă suferință, atât este de mare nevoia de a bea.
    Cerbul folosit ca motiv de comparație se bucură nu de orice fel de apă, ci de izvorul curat, limpede. Așa însetează sufletul nostru după tot ce e mai sfânt, mai bun, mai desăvârșit în universul acesta, Domnul Dumnezeu.
    Putem fi însetați de Dumnezeu numai dacă iubim valorile Lui, dacă simțim că lumea cu valorile ei ne sunt străine.
    În chip firesc, omul poate fi însetat de bani, de dragoste, de faimă, atunci când e ahtiat după chipul lumii acesteia, de valorile ei.
    Pentru omul duhovnicesc, haina lumii e prea strâmtă și nu-și găsește locul aici, într-o lume coruptă, compromisă, rea, stăpânită de Cel rău.
     În Ioan 4:14, Domnul Isus îi spune samaritencei: ”oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va mai fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” și în Ioan 7:37 adresează invitația: ”Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. Duhul sfânt dăruit ne stâmpără setea, fiind pentru noi o mângâiere. Căci prezența Duhului Sfânt în noi, Mângâietorul, stâmpără orice nevoie. Cu El, lăsându-ne călăuziți, putem trece biruitori prin pustiul lumii acesteia.