"Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic."
Apocalipsa 1:8

Gandul zilei 01.03.2020


  ”Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac?” ( Mica 6:11).

        Din vechime și până astăzi cei cinstiți au o cântăreala dreaptă, iar alții înșeală.
        Natura umană nu s-a schimbat. Omul care nu și-a lipit inima de Dumnezeul sfânt a rămas lacom de câștig mârșav, gata să înșele.
        Vedem în jurul nostru, la nivel de comerț, la ce a dus acest lucru: compromiterea sănătății produselor ce servesc ca hrană pentru om.
        În industria medicamentelor, se gândește întâi câștigul, înaintea sănătății oamenilor.
          Înșelătorul a luat chip de om pentru a murdări chipul spiritual, de sorginte divină.
        Și toți ne afirmăm credința în Dumnezeul drept. Toți vrem să nu fim nedreptățiți, să nu fim înșelați. Cu câtă ușurință spunem ”cred”. Credința într-un Dumnezeu sfânt nu-ți dă voie să fii ca Înșelătorul. Căci atunci minți și Cel rău ți-e desfătarea, nu Dumnezeu.
          Suntem ce iubim. Dacă iubesc dreptatea, cinstea, nu pot fi nedrept. Dacă mă încred în Dumnezeul drept, nu nedreptățesc, înșelând.
          În cele mai mici amănunte, creștinul trebuie să rămână cinstit și drept, indiferent ce i se oferă, chiar dacă este în pierderea lui. Ba, în această ”pierdere”, prin care mă împotrivesc oricărui compromis, Domnul poate interveni și ajuta, compensând.
          În mijlocul acestei lumi pline de înșelătorie, Cel Atotvăzător vrea ca ai Săi copii să rămână curați, să iubească și să facă dreptate, să umble în neprihănire.